FacebookYoutube
RÂUL ALB
UNA CU NATURA
MeniuMENIU

Atentatul de la Raul Alb
Episodul 22 - Suflete rătăcite

Home » Articole prima pagina » Episodul 22 - Suflete rătăcite
Coman-Nelu-cu-camera-in-mana

Mult timp după tentativa de omor am refuzat să cred că oameni apropiaţi nouă din satul Coroieşti ar putea fi părtaşi la mușamalizarea crimei, deşi aveam indicii că au ascuns fapte şi probe care cântăreau greu în aflarea adevărului. 

Imediat ce am ajuns în şantier am fost provocat la violenţe de un necunoscut. Altul a trecut intenţionat cu maşina peste mine. În acel moment am intuit că am fost atras într-o capcană și înainte să leșin i-am spus lui Coman Nelu: Ce ați făcut frate, m-ați omorât?!”. El pretindea că îi sunt mai mult decât un frate, iar eu îl tratat ca pe un membru al familiei noastreNu știam că bătuse palma cu primarul Daniel Răducanu cu două-trei zile înainte să fiu strivit sub roţile bolidului condus de Andrioni. Racolarea lui Coman explică faptul că cei doi fii ai lui și-au schimbat declarațiile și că filmările noastre nu au ajuns să fie probe la dosar (video 22.1).  

 

Lui Coman Nelu i-a scăpat „porumbelul” pe post

După operația la coloană am fost transferat la Viena, unde am stat patru luni internat la terapie intensivă și, apoi, la un centru de recuperare post-operatorie. În această perioadă familia m-a ținut departe de calomniile lansate împotriva mea. În toamna anului 2015 m-am întors în țară și am văzut articolele și filmele postate de „ecologiști” pe youtube. Evenimentul era prezentat exact pe dos: noi am fost descriși ca „interlopi” agresivi care „i-am atacat fără drept la replică” pe tinerii activiști. Faptele erau prezentate sub generice de genul: „Cum i-au călcat în picioare mafioții pe cei care apără pădurile”; „Tentativa de omor asupra investigatorului Agent Green”; „Analiza video profesionistă a ambuscadei criminale din Retezat”; „Activiști atacați, Râul Alb, Geoparcul Dinozaurilor". Am solicitat avocatului să-mi facă o copie a dosarului penal și surpriza a fost enormă când am văzut că urmărirea penală era construită exact pe minciunile „activiștilor”. Atunci mi-am dat seama că polițiștii și procurorii vor să mușamalizeze fapta criminală comisă asupra mea. Tot atunci, în toamna anului 2015, am găsit pe youtube reportajul realizat de Antena 1 în primele zile după eveniment. Coman Nelu îi spunea reporterului că eu voi fi găsit vinovat de atacul criminal comis asupra mea. 

Reporter: „Dacă s-ar fi întâmplat pe o proprietate din Statele Unite ce credeți că ar fi pățit (violatorul proprietăţii)?

 Coman Nelu: „Mă gândesc că lua un glonte în cap. Așa, la noi... se omoară un om pe proprietatea lui. Îl găsește vinovat... sau nu știu ce”.

Nu-mi venea să cred că omul meu de încredere din zonă spunea public că voi fi găsit vinovat. Coman Nelu știa toate amănuntele în legătură cu investițiile, nu aveam secrete față de el. Ocupa funcția de Responsabil afacere - gestiune utilaje și răspundea de coordonarea echipei de la Coroiești. La fel și soția lui, (Coman Vioneli) era angajată la firmă. Cunoșteam cu toții că eram monitorizați și nu ne permiteam să facem greșeli. L-am sunat și l-am întrebat dacă s-a mai întâmplat ceva și dacă a fost contactat de cineva din anturajul celor care ne hărțuiau. Mi-a spus că nu s-a mai întâmplat nimic și că nu a fost contactat. Nu știa că am copiile dosarului de tentativă de omor, la care poliţiştii anexaseră dosarul penal 456/P/2015, în care fiul său Alin fusese „învinuit” de lovire sau alte violențe asupra lui Şălăşan Luca, conform art.193, alin (1) C.Penal. În săptămâna care a urmat incidentului din 17.05.2015 am fost de două ori la Coman Nelu acasă și nu mi-a spus nimic de acel episod (Episodul 7). După șase luni îmi ascundea din nou acel incident. Acel dosar a fost clasat după câteva zile și nu a produs niciun efect asupra lui Coman Alin. Cazul a fost folosit exclusiv împotriva mea, deși eu eram complet străin de acele evenimente. Șmecheria stă în faptul că ordonanța de clasare nu a fost anexată, inducându-se ideea falsă că violenţele s-ar fi produs. Procurorii s-au folosit de acel dosar clasat doar pentru a sugera că „oamenii mei” au antecedente de agresori. 
Tot în dosarul tentativei de omor am găsit și episodul în care Coman Alin i-a învinețit ochiul lui pe Leordean Vasile. Leordean nu a depus plângere, dar procurorul Dorel Herban a dispus prin ordonanţă să fie examinat fizic. Pe de altă parte, Coman Alin a fost ţinut departe de anchetă până pe data de 18 iunie 2015. Tatăl său a mințit la primele audieri că: „De la locul incidentului am venit la Poliția Haţeg, iar fiul meu Coman Alin s-a dus la Cluj-Napoca, unde a fost transportat și Bocea Mihalache”. În realitate, fiul său nu a fost la Cluj. Coman Alin este singurul martor care nu a fost chemat la audieri în ziua producerii tentativei de omor. Băiatul a beneficiat de o protecție de neînțeles din partea organelor de urmărire penală. M-am gândit că l-au ascuns pentru că, în acele zile, se zicea că ar fi vrut să se angajeze la SRI. În structurile serviciului secret știu că nu a ajuns, dar cu siguranță motivul nu are legătură cu evenimentele de la Râul Alb. Pe măsură ce studiam dosarul tentativei de omor, apărea tot mai evidentă complicitatea familiei Coman cu agresorii noştri.

 

„Filmările noastre” n-au mai ajuns la dosar

Când am decis să merg pentru a discuta cu agitatorii de mediu le-am spus lui Coman Nelu și fiului său - Coman Alin, să înregistreze întâlnirea. Voiam să mă asigur că hărţuitorii nu îmi vor răstălmăci vorbele, cum o făcuseră de atâtea ori în ultimele luni. După cum reiese din filmarea Jandarmeriei, Coman Nelu recunoaşte că a filmat evenimentul:

Coman Nelu: „Am filmarea pe telefon!
Jandarm: „Ţineţi-o că o să ajute ancheta.  (video 22.2)

Din imaginile filmate de Păun Gabriel se vede clar că şi Coman Alin, fiul lui Coman Nelu, a surprins evenimentul cu telefonul mobil. Cei doi au stat aproape de mine pe parcursul evenimentelor, aşadar filmările făcute de ei ar fi arătat exact cum s-au petrecut lucrurile în „Scandalul de pe Râul Alb”. De altfel, Coman Nelu a transmis, în acele zile, reporterilor Antena 1 Deva:Familia victimei are înregistrări video şi fotografii care arată ce s-a întâmplat cu adevărat acolo”, referindu-se evident la filmările făcute de el şi de fiul său pentru că ei erau singurii din grupul nostru care au filmat. 

  

Familia mea nu a știut de existența filmărilor și nu a vorbit cu cei de la Antena 1 despre ele. Respectivele înregistrări video, nu au ajuns niciodată în posesia noastră şi nici la dosarul cauzei. În prima sa declaraţie, dată începând cu ora 22 la sediul Poliţiei Haţeg, în faţa procurorului Herban Dorel, Coman Nelu spune că: ... eu am făcut o fotografie cu un aparat foto aflat asupra mea, în care apar maşinile și modul în care acestea parcaseră” (doc.1). După doar câteva ore de la mărturisirea făcută jandarmilor („Am filmarea!”), înregistrarea video făcută de Coman Nelu dispare complet din „peisaj”. Coman Nelu a dosit toate filmările și fotografiile. Nu le-a predat procurorului de caz şi nici mie nu mi le-a dat, deşi le-a făcut cu telefonul firmei și cu aparatul foto primit de la mine. Cele două aparate nici în ziua de azi nu mi le-a restituit. Când i le-am cerut mi-a spus sec că nu le mai are.

 

Când ești la pământ vezi cine rămâne lângă tine

În primele declarații martorii Coman Nelu, Vințonescu Gabriel, Antal Andrei, Lascu Cornel, Coman Alin, Coman Neluțu şi Bocea Adrian au recunoscut că au văzut tot ce s-a întâmplat şi descriu cu claritate faptul că în momentul în care am fost luat pe capotă, eram pe loc şi cu mâinile ridicate, iar Andrioni Alin se uita la mine şi mă filma în timp ce trecea cu mașina peste mine. Cel mai mare șoc pentru mine a fost când am văzut că oamenii la care țineam foarte mult, Coman Nelu și copiii acestuia -Alin și Neluţu Jr., și-au schimbat declarațiile și au început să mintă, spunând că nu au văzut cum am fost lovit de mașină.


La început Coman Nelu spune că „Din poziția în care mă aflam, deşi vederea mi-era obturată parțial de mașina lui Leordean Vasile, am reușit să văd momentul în care l-a luat pe capotă și am fugit spre spatele mașinii lui Leordean, observând că mașina lui Andrioni l-a purtat pe capotă câțiva metri, până la circa  4-5 metri față de spatele mașinii lui Leordean, când Bocea a căzut sub roți, maşina lui Andrioni trecând cu roțile de partea dreaptă, față și spate, peste corpul lui Bocea Mihalache” (doc.2)Ulterior, Coman „Senior”, omul care spunea că am fost pentru el mai mult decât un frate, se suceşte şi zice că:Nu am observat momentul în care domnul Bocea a ajuns la pământ, observând doar momentul în care după ce maşina a trecut cu roata din spate dreapta peste domnul Bocea, acesta a rămas în urma maşinii (doc.3). În ultima declaraţie, Coman Nelu îşi justifică, oarecum, lipsa de sinceritate Precizez că în prezent relațiile dintre familia mea și a domnului Bocea nu mai sunt aceleși ca atunci când lucram la dânsul". Apoi, Coman mă „pedepseşte” pentru alterarea relaţiilor noastre şi se preface că a întors capul de la scena crimei, aşa cum mincinos declaraseră şi o parte dintre „activişti”: În momentul în care Andrioni Alin a plecat cu maşina, virând înspre dreapta, când am întors capul, l-am văzut pe domnul Bocea Mihalache cu ambele mâini întinse spre înainte, însă nu l-am văzut sprijinit de mașină, deoarece eram poziționat într-un punct în care nu aveam vizibilitate. Când maşina a rotit, l-am văzut pe Bocea Mihalache sub mașină și am văzut cum roata spate dreapta a trecut peste piept” (doc.4).  


Coman Alin Ştefan, fiul cel mare al lui Coman Nelu, în prima declaraţie relatează corect faptele„Bocea Mihalache a încercat să stea de vorbă cu şoferul autoturismului Hyundai, respectiv cu Andrioni Alin. Bocea Mihalache s-a poziționat în lateral dreapta la Hyundai. În momentul în care Bocea Mihalache s-a apropiat, conducătorul auto al autoturismului Hyundai, despre care am aflat că se numeşte Andrioni Alin, a plecat de pe loc, a virat dreapta, a derapat, l-a luat pe Bocea Mihalache pe capotă şi a trecut cu roata dreapta faţă peste Bocea Mihalache. Hyundai-ul s-a deplasat în continuare spre sat. În momentul în care a plecat Hyundai-ul, Bocea Mihalache a pus mâinile pe capota autoturismului pentru a se feri (doc.5). 
La următoarea audiere, Coman Alin îl ia pe „NU” în braţe: „Nu am văzut dacă și când Păun și Leordean au fost loviți, am văzut când Păun fugea ca iepurele pe drum în jos, după ce Bocea fusese lovit cu autoturismul de Andrioni; nici momentul acesta al lovirii domnului Bocea cu autovehiculul nu prea l-am văzut
Întrebare: Ați văzut dacă Andrioni l-a călcat cu autoturismul pe Bocea? 
Răspuns: Nu am văzut momentul impactului, am văzut doar momentul în care Bocea a ieșit de sub autoturism, deci nu știu dacă l-a călcat sau nu cu roată”
 (doc.6).

 


Coman Neluţu - Alexandru, fiul cel mic al lui Coman Nelu, în prima declarație recunoaște că a văzut cum am fost lovit de mașină: Așa cum am arătat, toți ne-am ferit, însă nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu Bocea Mihalache întru-cât a fost luat pe capotă și după ce s-a deplasat circa un metru acesta a căzut în fața mașinii. Menționez că acesta era poziționat în față, în zona jumătății dinspre șofer. Părerea mea este că Bocea Mihalache nu a apucat să se ferească din fața mașinii” (doc.7)La următoarea audiere Coman - Neluţu Alexandru şi-a schimbat declaraţia, minţind că nu a văzut cum am fost lovit de maşină, deşi era chiar lângă mine, la un pas în spatele meu. Eu scena propriu-zisă când maşina de teren a trecut peste Bocea Mihalache nu am văzut-o, dar l-am văzut pe Bocea căzut jos şi am dedus că a fost lovit de maşina respectivă. Personal nu am văzut decât momentul în care, fiind în faţa maşinii respective, Bocea Mihalache a fost luat pe capotă, pe partea şoferului, respectiv stânga maşinii, după care l-am văzut căzut jos pe partea cu vegetaţie. În momentul în care autoturismul a plecat de pe loc, la scurt timp a încetinit, după care a accelerat făcând viraj dreapta. Mă refer la Hyundai” (doc.8)
Mă întreb cum ar fi reacţionat familia Coman dacă Neluţu Jr. ar fi fost victimă, alături de mine? A fost foarte aproape și nu a lipsit mult să fie târât şi el sub maşină. 

 

Reacția involuntară îi dă de gol

Pe timpul cercetării de la fața locului toți martorii, inclusiv Leordean Vasile, Sălășan Luca și Leordean Sara, au indicat „cu precizie" momentele producerii tentativei de omor (Episodul 10). La fel și din imagini rezultă că cei care mă însoțeau au văzut exact ce s-a întâmplat. De aceea au avut aceeași reacție spontană și firească a unui grup de oameni, reacţie care nu poate fi explicată rațional și credibil decât prin existența unui stimul extern unic care a acționat asupra lor în același timp, în același mod și care i-a determinat să se îndrepte instantaneu împotriva aceleiași ținte. În speță, acest stimul extern a fost momentul în care șoferul a virat la dreapta și m-a lovit cu mașină, fără nici un indiciu exterior că ar intenționa să oprească. Spre deosebire de membrii familiei Coman, martorii Vințonescu Gabriel, Lascu Cornel, Bocea Adrian și Antal Andrei au recunoscut că au văzut ce s-a întâmplat şi au rămas consecvenţi până la finalul urmăririi penale: "Eu eram în spatele lui Bocea Mihalache și când acesta a ajuns într-un anume punct, atunci Andrioni a demarat în trombă, eu m-am tras în spate ca să nu fiu lovit, Bocea Mihalache a apucat să ridice mâinile în sus, nu-mi aduc aminte dacă a spus ceva, și a fost luat pe capota din față de Hyunday, purtat astfel doi-trei metri, apoi a picat de pe capotă și a fost călcat cu roata din dreapta față și dreapta spate ale SUV-ului.
Întrebare: De la momentul plecării de pe loc și până când Bocea Mihalache a căzut sub roți, Hyundai a mers numai pe direcția înainte?
Răspuns: Nu, la un moment dat a virat puțin dreapta către Bocea Mihalache.
Întrebare: Din răspunsul dumitale ar rezulta, că a virat să-l lovească?
Răspuns: Da.
Întrebare: Dacă Andrioni putea să plece ocolindu-l sau nu pe Bocea Mihalache și în ce modalitate?

Răspuns: Da, putea să meargă în sus spre zona Cheia, pe drumul forestier, sau să-l ocolească pe Bocea prin dreapta sau stânga acestuia.
Întrebare: Dacă în opinia suspectului Antal, Andrioni a lovit cu intenție pe Bocea Mihalache?
Răspuns: În opinia mea a lovit intenționat pentru că a virat către Bocea Mihalache și totodată avea posibilități să-l ocolească"(doc.9)

  
A fost un moment în care am crezut că Alin Coman era moneda de negociere pentru „albirea" criminalului, dar privind retroactiv, „la rece”, firul evenimentelor, mie îmi este foarte clar că familia Coman nu avea nici un motiv să se lase şantajată. Agresarea asupra lui Leordean s-a produs ulterior săvârșirii tentativei de omor. Legătura de cauzalitate este inversă celei susținute de „ecologiști": nu episodul violent asupra lui Leordean a generat fapta criminalului, ci invers, tocmai fapta criminalului a generat direct și imediat actul de agresiune asupra lui Leordean. Coman Alin nu l-ar fi agresat pe Leordean dacă Andrioni nu trecea cu mașina peste mine1. De aceea Leordean nici nu a depus plângere în urma agresiunilor. În continuare o să vedem ce i-a determinat pe cei din familia Coman să mintă în favoarea călăilor mei.   

 

Pastorul Daniel şi cina trădării

Coman Nelu nu mi-a spus niciodată că primarul Daniel Răducanu i-a făcut o vizită acasă cu două-trei zile înaintea atentatului de pe Râul Alb. Ştia că Răducanu era într-o relaţie suspect de apropiată cu cei care au construit microhidrocentrala în comuna sa şi că raidurile împotriva noastră porneau de la Baru, primarul fiind naşul lui Sălăşan Luca - cel care ne „spiona” încă din iarna anului 2014-2015. Răducanu a ajuns acasă la familia Coman imediat după incidentele din 17 mai în care erau implicaţi Sălăşan Luca, finul său, şi Coman Alin, disputa care a făcut obiectul dosarului penal construit retroactiv, artificial şi „din pix”(Episodul 16). Este limpede că Răducanu a mers la intimidare, deşi pretinde că a fost vorba de un moment religios: „Soția domnului Nelu Coman e membră a bisericii baptiste din satul Coroiesti, eu am fost și am predicat în cadrul unei slujbe de seară, iar după slujbă, anterior incidentului (tentativa de omor, n.n.), ne-a invitat la dânșii la masă, așa l-am cunoscut și pe soțul acesteia Nelu Coman, care ne-a servit cu peşte la masă și a spus că lucrează la domnul Bocea la o păstrăvărie a dânsului” (doc.9). Aşadar, pastorul penticostal Daniel Răducanu merge să predice în biserica baptistă din Coroieşti, într-o zi lucrătoare de la mijlocul săptămânii, şi ajunge să ia CINA (cea de taină?) pentru prima şi singura dată la familia Coman care tocmai era în conflict cu finul său. Toate astea nu ţin nici de miracolul creştin, nici de hazard. Sunt doar aranjamente prost deghizate. Iar dacă e să judecăm faptele în termenii religioşi ai pastorului Daniel, vă pot spune şi unde se regăsesc cei „30 de arginţi" cu care a fost cumpărată trădarea fostului meu angajat: Coman Nelu (pe care eu l-am recomandat în 2012 să ajungă consilier local PSD) a fost reales la următoarele alegeri (2016) în Consiliul Local pe listele PNL, partid „păstorit” în Ţara Haţegului de primarul Daniel Răducanu. La alegerile din 2020, Coman Nelu a fost candidatul PNL pentru postul de primar al comunei Sălaşu de Sus, dar sătenii cunoşteau preţul trădării lui şi nu l-au ales.  Racolarea angajatului meu pare să fi fost veriga care-i lipsea din lanţul slăbiciunilor controlat de fostul consilier al Elenei Udrea. 

Nu aşteptam de la membrii familiei Coman decât să spună adevărul. Din păcate, a trebuit să ajung la pământ” ca să văd cine erau cu adevărat cei care pretindeau că sunt lângă mine. De ce să spui public „îl găsește vinovat", iar apoi să-ți schimbi declarațiile și să nu recunoști că ai văzut actul criminal care s-a produs chiar sub ochii tăi? De ce să insinuezi aceeași aberaţie care a fost lansată de cei doi polițiști la scara elicopterului, că m-am pus în fața mașinii să nu treacă? Ce l-a împins pe „fratele meu” să-şi schimbe atât de radical declaraţiile? Corectitudinea lui şi filmările făcute de el cu aparatul meu ar fi scurtat mult cercetarea penală, dar Coman Nelu s-a făcut părtaş la muşamalizarea crimei pentru că visa să ajungă primar. „Atât s-a putut!” 

 

 

Notă: 1Excesul neimputabil - Codul Penal, Art 26 (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului. (2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Episoade
Episod 23 - Sub tirul încrucușat al triplului linșaj economic
În „Scandalul de pe Râul Alb” a existat o dublă crimă. Una asupra vieții - prin tentativa de omor, și una economică - prin blocarea unor investiții legale, de utilitate publică și interes național. Când am ales să investesc pe valea Râului Alb am luat în calcul frumusețea locurilor și am decis că vreau să-mi petrec restul vieții aici. Proiectele noastre au fost gândite să aducă plus valoare zonei și comunității locale. Drept dovadă, ele sunt preluate în strategia de dezvoltare locală 2021-2027 şi în PUG-ul comunei Sălaşu de Sus, chiar dacă s-a lucrat la eliminarea mea încă de când agonizam prin spitale
Episodul 24 - Somnul rațiunii naște monștrii
În opinia pictorului spaniol, din secolul al XVIII-lea, Francisco Goya “opresiunea, servitutea, obligația de a urma un anumit drum, trasat de alţii” reprezintă un obstacol care nu trebuie ignorat. Propaganda activistă a scris peste 30 de articole calomnioase împotriva mea doar pe una din platformele lor, dar niciodată – nici măcar o singură dată! – nu mi s-a cerut punctul de vedere. Ceea ce fac ei acolo nu este jurnalism, ci o execuţie publică, făcută la comanda unui sistem opresiv 
Episodul 25 - Băieţii păreau „normali
Atitudinea duplicitară a procurorului Ilie Mihai Eduard se regăseşte şi în rechizitoriul transmis instanţei la data de 23 septembrie 2019. Ilie se contrazice grav atunci când e nevoit să explice intenţia făptuitorului. „Ca urmare, inculpatul a acţionat cu intenţie pentru că, ştiindu-se atacat şi văzând oportunitatea oferită de victimă printr-o atitudine dincolo de cutezanţă, a profitat de această situaţie şi a ripostat
Episodul 26 - Ultimul colac de salvare aruncat infractorului
Rechizitoriul a ajuns la instanța de fond după şase ani, trei luni şi 12 zile de la comiterea faptei. În primii trei ani, procurorii nu au avut la dosar niciun inculpat, deşi se ştia din prima clipă cine a comis tentativa de omor. (În acea perioadă, cred că aşteptau să claseze dosarul cu vinovăţia mortului.) Împinşi de la spate de judecătorii de Drepturi şi Libertăţi prin două somaţii, procurorii au fost obligaţi să emită actul de inculpare la finalul anului 2018. Dar tergiversările au continuat până în 2021, când presa centrală avertiza că se pune de o muşamalizare. Într-un final, Parchetul a reuşit, din două încercări, să impună la judecată un rechizitoriu prin care îi acordă inculpatului circumstanţe atenuante privind depăşirea limitelor la legitima apărare. A fost ultimul colac de salvare aruncat de procurori celui care a comis cu „sânge rece” tentativa de omor asupra mea.
RÂUL ALB
UNA CU NATURA
FacebookYoutube
© Copyright 2025 Râul Alb