Atentatul de la Raul Alb
Episodul 18 - Sânge pe onoarea parchetului

Tentativa de omor asupra mea a fost comisă „cu sânge rece” de către un aşa-zis activist de mediu. Nu o spun doar eu. Este şi concluzia din rechizitoriul procurorului Mihai Eduard Ilie. Cei care au instrumentat dosarul au lucrat pe faţă în favoarea agresorilor mei şi, în pofida tuturor tentativelor de muşamalizare, faptele rămân evidente şi nu pot fi ascunse la nesfârşit. (video 18.1)

După tentativa de omor din 24 mai 2015 au urmat trei zile în care s-a intensificat linşajul mediatic împotriva noastră. Manipularea a devenit politică oficială de stat prin intervenţia premierului Victor Viorel Ponta. Şeful Executivului a lansat un mesaj care avea să determine, implacabil, cursul mincinos al anchetei. 

Mesajul Premierului, un ordin de execuţie transmis prin presă

Intervenţia premierului s-a produs în data de 28 mai 2025. În calitatea sa de Prim Ministru al România, Victor Viorel Ponta avea toate informaţiile reale despre evenimentele de la Râul Alb. având în subordine Ministerul de Interne, cu ofiţerii care au făcut cercetarea la faţa locului şi fiind beneficiarul direct al notelor informative provenite de la „Doi şi-un Sfert”, serviciul de „spionaj” al Ministerului de Interne. Cu toate acestea, premierul Ponta a transmis un comunicat de presă care dezinforma opinia publică, pronunţându-se în favoarea aşa-zişilor ecologişti. „Premierul condamnă cu fermitate actele de agresiune fizică asupra unor activişti pentru mediu, comise în urmă cu patru zile pe Râul Alb, judeţul Hunedoara, şi cere identificarea şi tragerea la răspundere a agresorilor. De asemenea, Primul Ministru îşi exprimă compasiunea pentru victimele acestui incident şi susţine apelul lansat de Coaliţia pentru Mediu din România”, se arată în comunicatul transmis de Guvern. (art.1). După cum se vede, la finalul mesajului, ca o chestie secundară şi fără mare însemnătate, premierul şi-a „exprimat compasiunea” faţă de noi. Aşadar la Guvern se cunoştea situaţia mea, eu fiind atunci internat la terapie intensivă, într-o stare foarte gravă, fără ca medicii să se poată pronunţa dacă voi supravieţui operaţiei la coloană. Deşi se ştia că un activist trecuse cu maşina peste mine, Primul Ministru - fost procuror!!! – ne-a „condamnat cu fermitate” tot pe noi în legătură cu „actele de agresiune fizică asupra unor activişti pentru mediu”. Adevăraţii agresori erau în libertate şi se bucurau de protecţia „sistemului”, iar acest comunicat avea să atârne greu în cursul anchetei. Procurorii au dispus, „întocmai şi la timp”, mutarea dosarului la Parchetul General, mişcare ce s-a făcut cu o repeziciune ieşită din comun. În data de 3 iunie 2015, dosarul a fost preluat de procurorii Curţii de Apel Alba, iar în ziua următoare cauza a ajuns la  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (doc.1)
Până aici, observăm o grabă excesivă pentru preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J., după care au urmat…

Şase ani de tergiversări la Parchet

Urmărirea penală a fost întârziată nepermis de mult, motiv pentru care am făcut două contestaţii la Judecătorul de Drepturi, din cadrul Tribunalului Hunedoara. Astfel, în data de 25.09.2017, a fost admisă contestaţia noastră, în dosarul 3121/97/2017, pe care am făcut-o privind durata excesiv de lungă a urmăririi penale şi a fost stabilit un termen de 8 luni pentru finalizarea urmăririi penale, termenul limită fiind 30.05.2018 (doc.2). Văzând că nu a fost respectat acest termen, în data de 09.07.2018, am făcut o nouă contestaţie privind durata excesiv de lungă a urmăririi penale, pentru care s-a constituit dosarul 3007/97/2018, la Judecătorul de Drepturi, din cadrul Tribunalului Hunedoara, şi s-a stabilit un nou termen privind durata procesuală la data de 30.11.2018, cu precizarea că persoana vătămată nu poate formula o nouă contestaţie mai devreme de 10.12.2018 (doc.3). Era al doilea ultimatum dat de judecători pentru finalizarea cercetărilor şi procurorii aveau în lucru un doar „IN REM”, adică pentru faptă, deşi autorul infracţiunii era cunoscut din momentul în care a comis tentativa de omor. Abia la data de 14.11.2018 a fost emisă ordonanţa procurorului prin care a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de Andrioni Alin, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor.  

La data de 23 septembrie 2019, cercetarea era oficial încheiată iar rechizitoriul a fost comunicat inculpaţilor. Şi ce vedem? Judecătorul de cameră preliminară nu este de acord cu rechizitoriul deoarece conţine paragrafe contradictorii: Existenţa contradicţiilor enunţate ar face imposibil de înţeles care este punctul de vedere final al procurorului: a fost sau nu a fost comisă fapta pe fondul unei stări de temere; a fost sau nu a fost comisă fapta cu intenţie directă sau a fost comisă cu intenţie indirectă. Mai mult, procurorul foloseşte termenul „probabil” în cadrul formulării acuzaţiei, termen a cărui utilizare în rechizitoriu nu este permisă. În realitate, procurorul de caz nu a prezentat şi nu a motivat în mod serios decizia şi împrejurările care au dus la săvârşirea faptei. Deşi dosarul a fost preluat într-o grabă suspectă de către magistraţii Parchetului de pe lângă I.C.C.J. Bucureşti, cu toate că urmărirea penală s-a desfăşurat pe o perioadă exagerat de lungă, procurorii de caz au refuzat să extindă cercetările pentru celelalte fapte penale pe care le-am sesizat în timpul audierilor mele (doc.4).  

Când procurorul se crede un „mic Dumnezeu”

Atunci când un judecător sau un procuror se crede un „mic Dumnezeu”, înseamnă că şi-a ratat misiunea ce i-a fost încredinţată. Abuzurile unor procurori asigură libertatea de acţiune a grupurilor infracţionale. Fără sprijinul organelor de urmărire penală, aceste grupări n-ar avea cum să rămână în libertate. În cazul meu am remarcat o anumită „coincidenţă” care mi-a pus serioase semne de întrebare. Dosarul atentatului de pe Râul Alb a trecut prin mâna a patru procurori. 

Dorel Herban, primul procuror de caz, şi-a început cariera ca subofiţer de Miliţie şi s-a pensionat ca procuror, imediat după ce dosarul nostru a fost preluat de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. Herban era „celebru” pentru cazul morţii unui cetăţean în accident rutier. Speţa a ajuns la CEDO şi statul român a fost condamnat pe motiv că ancheta şi modul în care s-a desfăşurat procesul nu au fost echitabile, fiind pronunţată o soluţie abia la şapte ani de la producerea accidentului rutier.   

Cel de al doilea procuror de caz a fost Gavadia Emiliea Elena. S-a pensionat cu puţin înainte de termenul în care era obligată să dea soluţia de trimitere în judecată a inculpatului. Gavadia face parte din „lotul” procurorilor teleportaţi „peste rând şi peste noapte” (cu eludarea examenelor de promovare impuse de lege) la parchetul de pe lângă ICCJ în iulie 2012. Este vorba despre „promovarea la secţia penală a ICCJ a unui număr notabil de procurori şi judecători cu grad de tribunal. Aceste două categorii au fost menţionate distinct pentru că şi vulnerabilitatea lor prin îndatorarea promovării peste treapta curţii de apel (în cazul judecătorilor), ori suspiciunea promovării pe post de cârtiţă (în cazul procurorilor), era reală”¹ 

Cred că sunt îndreptăţit să-mi pun întrebarea pe care şi-a pus-o mai multă lume: pot aceşti procurori să fie şantajaţi de către şefii lor prin acest mod incorect de promovare care le asigură pensii exagerat de mari, în funcţie de ultimul salariu cu tot cu sporuri? Cum de ajung pe mâna lor dosare care scandalizează opinia publică? Atenție!!! Vreau să fiu bine înţeles: nu salariile şi pensiile mari din magistratură mă deranjează, atâta timp cât ştiu că le iau cei care au demonstrat că sunt corecţi şi ţin la onoarea profesiei şi a instituţiei pe care o reprezintă. Mă deranjează foarte tare cei care, din lăcomie, acceptă să intre în jocurile murdare ale sistemului opresiv. Procurorul Gavadia Emiliea Elena, care era „teleportată” în acea perioadă la Parchetul de pe lângă I.C.C.J., cred că a fost interesată să obţină o pensie cât mai mare şi de aceea a putut fi uşor influenţată să contribuie la abuzurile comise în dosarul penal cu nr. 277 P/ 2015. În condiţiile în care avea deja asigurată o pensie îndestulătoare de la parchetul la care a activat, ce poţi gândi despre un magistrat când vezi că renunţă la cinste şi onoare pentru câţiva lei în plus la pensie?

Cel de al treilea procuror a fost Mihai Eduard Ilie. La patru ani de tergiversări, jurnaliştii de la Lumea Justiţiei atrăgeau atenţia Procurorului General – „BOGDAN LICU, FI PE FAZA!”, că se încearcă o muşamalizare artistică a dosarului de către procurorul Mihai Eduard Ilie. El este „cel care a instrumentat cazul incendiului de la Colectiv, tragedie ce a contribuit la căderea Guvernului Ponta şi la instalarea Guvernului condus de Dacian Cioloş, susţinut de mişcarea #rezist. Acelaşi procuror a instrumentat şi dosarul privind incendiul de la restaurantul Beirut din Constanţa, acest din urma caz fiind de asemenea unul în care planează suspiciuni vizând modul de realizare a anchetei” (art.2). După şase ani, jurnaliştii de la Cotidianul sesizau din nou – „Sânge pe onoarea Parchetului”, că în mod straniu, procurorul Mihai Eduard Ilie i-a acordat inculpatului Andrioni Alin circumstanţe atenuante (art.75, alin.1, litera b), în condiţiile în care acelaşi procuror arată în rechizitoriu că inculpatul a ripostat „cu sânge rece” (art.3). 

În toamna anului 2020, procurorul Mihai Eduard Ilie a fost promovat şef al Biroului de criminalistică din cadrul Serviciului de urmărire penală al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, funcţie pe care a fost reînvestit la data de 31 martie 2021. După promovare, procurorul Mihai Eduard Ilie nu a mai preluat dosarul meu, întors de Camera Preliminară la Parchetul de pe lângă ICCJ, pentru a îndrepta neregularităţile din rechizitoriul întocmit de el, ci l-a pasat unui alt procuror care a redeschis cercetarea penală.

Marius Iacob (cel de al patrulea procuror de caz!) a devenit celebru pentru dosarele: „Elodia Ghinescu”, „Colectiv” şi „Maternitatea Giuleşti" – caz pentru care statul român a încasat o condamnare la CEDO. 

Cum a fost posibil ca acest dosar aflat în cercetare şase ani să pice „ca din întâmplare” tocmai pe mâna acestor procurori? „Coincidenţele” demonstrează că Protocoalele Secrete sunt actuale şi se manifestă. Tergiversarea dosarului confirmă că anumite grupuri de interese au protecţia sistemul opresiv care a confiscat România.

Note:

¹) „Noaptea dreptăţii româneşti 2005-2020”, de Ion Popa, editura UNIVERSUL JURIDIC, 2020, pag. 59